Top

Raluca Zdrobis

Am descoperit Măcelăria Ghiță discutând despre mâncare autentic românească, gusturile copilăriei, mâncare sănătoasă și bună pentru cei mici. Și nu întâmplător pentru că este un subiect de care sunt interesată încă de când am copii. Legume de la piață, ouă de țară, lapte de la fermă și carne de la măcelărie. Hypermarketul este pentru lucrurile pe care nu le pot lua din aceste locuri și pe care îl frecventez mai tare în anotimpul rece. Am congelatorul plin de legume tocate și etichetate de mine, fructe pentru milkshake-ul pe care îl iubesc copiii mei și ceva carne bună, din cea de care nu găsesc mereu sau iau prea multă din exces de zel 🙂

Revenind la Măcelăria Ghiță, trebuie musai să vă povestesc ce preparate au ei acolo. Nu doar pentru că ce am gătit eu a ieșit o minunăție, ci pentru că tot ce vând oamenii ăia este demențial așa că trebuie să #daumaideparte. Trebuie să recunosc că nu eu sunt cea care cunoaște carnea bună la noi în casă, iubitul meu este expertul. Cunoaște carnea după culoare, miros, textură și îți poate înșira până mâine motive pro sau contra. Prin urmare, după ce am auzit de la Bogdan de Măcelăria Ghiță, sarcina iubitului meu a fost să meargă și să cumpere carne pentru weekend. Nu cumpărăm foarte multă o dată pentru că preferăm să avem mereu proaspătă. Dacă iau mai mult din ceva foarte bun, mai bag și la congelator doar că prefer varianta proaspătă și congelatorul să fie plin de fructe și legume :))))))

Înainte să plece spre Măcelăria Ghiță trecem pe listă niște coaste de porc și ceva pastramă afumată sau mușchi file dacă au, zic să nu ia multe, să testăm și să vedem cum e carnea. O oră mai târziu se întoarce victorios cavalerul pe cal alb de la Măcelăria Ghiță cu o sacosă maaaaaaare. Pe lângă coastele de porc și pastramă afumată, în sacoșă se mai găseau 8 bucăți de pulpă de porc cu os, un muchi intern luuuung, șuncă afumată și o specialitate a măcelăriei pe care am identificat-o mai târziu ca fiind șorici preparat.

Schimbul de replici dintre noi doi a fost cam așa:

– Nu am decis noi că luam doar niște coaste și niște mușchi file?

– Tu nu ai fost acolo să vezi cum arăta carnea aia…să fii fericită că nu am luat toată măcelăria…

Pentru că fusese o lungă zi și grea, dar și pentru că preparatele miroseau într-un mare fel, primul lucru care s-a întâmplat a fost o gustare câmpenească. Aș fi vrut tare mult să am timp să fac ceva poze mai bune dar pur și simplu se băteau turcii la gurile celor trei așa că a trebuit să las telefonul jos ca să apuc și eu să gust ceva.

Apoi coastele au ajuns la marinat, peste noapte, pentru a fi mai apoi așezate frumos în tavă la odihnit, alături de ceva cartofi cu usturoi, pentru o sâmbătă așa cum e nevoie în fiecare casă. Un roșu Siel lângă și iar nu am apucat să fac cine știe ce poze. Nu mai spun cum a mirosit în tot blocul. Mă așteptam să îmi bată lumea la ușă să îmi ceară o porție…și nu aveam de dat!

Clar Măcelăria Ghiță a urcat sus de tot în topul preferințelor noastre. Fără niciun fel de laudă exagertă, carnea are gustul ăla pe care îl țin eu minte de la mine de la țară. Îmi aduce aminte de bunica și bunicul și porcul tăiat în bătătură iarna, de Crăciun. Carne bună cum nu mai găsești la oraș. Carne cu gust de copilărie.

Diferența o fac modul în care sunt hrănite și îngrijite animalele, modul în care este manipulată carnea, grija pe care cei care muncesc acolo, de la sădit în pământ furajele pentru hrană până la cei care pun condimente sau ambalează produsul final, o au pentru ca noi să punem în farfurie carne bună pentru noi și copiii noștri. Cei de la Măcelăria Ghiță au sub control aboslut tot procesul, de la cultivarea furajelor la tranșarea și comercializarea cărnii. Doar așa poți oferi cu siguranță un produs 100% de calitate. Și pentru asta am cel mai mare respect.

Am citit ceva frumos pe pagina lor de facebook și am luat cu copy-paste, sper să nu fie cu supărare, dar mă gândeam să citiți și voi cum au făcut oamenii ăștia Măcelăria Ghiță și care sunt valorile lor.

“Acum mai bine de 20 de ani m-am îndrăgostit de un teren în Călărași. Totul era verde, înconjurat de copaci și flori. Am cumpărat locul și, alături de soția mea, am început să punem bazele unei ferme cum am știut noi mai bine, astfel încât animalele să crească frumos. După o perioadă ne-am dorit mai mult, ne-am dorit să realizăm preparate tradiționale cu gust de care să se bucure cât mai mulți oameni. Așa că, în anul 2000, cu ajutorul Fondurilor Europene, am clădit și un abator. La scurt timp a apărut și prima noastră măcelărie unde oamenii veneau dimineața să-și cumpere produse proaspete. Am continuat să deschidem măcelării pentru a le oferi tuturor ocazia să se bucure de gustul tradițional și natural al preparatelor noastre.

Astăzi, Măcelăria Ghiță are 17 magazine în țară, locații pe care le aprovizionăm zilnic. Am plecat în această călătorie alături de soția mea, iar acum toată familia este implicată alături de mine. Unul dintre băieți este medic veterinar la fermă, iar cel de-al doilea este manager. Mâinile pricepute care fac produsele sunt prieteni vechi, la fel ca și cei care au grijă de animale. Măcelăria Ghiță este astăzi formată dintr-o familie de 200 de angajați care lucrează zilnic pentru a oferi românilor produse tradiționale cu adevăratul gust de carne.” – Costel Marinache, antreprenorul din spatele măcelăriei Ghiță

De la furcă la furculiță cu Măcelăria Ghiță este motto-ul lor de zeci de ani și mi se pare tare inspirat. Și cum am ajuns, spre fericirea și binele nostru, să ne îndreptăm spre natural, să căutăm să mâncăm mai sănătos, să ne întoarcem spre rădăcini, motto-ul lor spune multe.

Nu am scris articolul ăsta pentru că trebuia sau pentru a vă convinge să cumpărați, voiam doar să mă laud cu ce aboslut fantastice coaste m-am delectat sâmbăta asta :))) În plus, cred că e bine să dăm de veste când găsim lucruri mișto, așa am aflat si eu despre multe produse sau servicii pe care le îndrăgesc acum foarte tare. În plus, e tare bine să sprijinim, în măsura în care putem, antreprenoriatul românesc, afacerile mici sau mari, producătorii locali și produsele noastre românești.

Dau mai departe astăzi Măcelăria Ghiță – de la furcă la furculiță, și tare mult aș vrea să îmi spuneți dacă le treceți pragul și care este părerea despre carnea de la ei. Eu am fost tare impresionată așa că aștept și părerile voastre sincere.

Z

 

Post a Comment