Top

Raluca Zdrobis

costum de baie

Pentru mine, costumul de baie este un obiect vestimentar extrem de important. Mai important decât multe altele, clar. Nu mai este de multă vreme chiar o piesă sezonieră, în ultimii ani mergem la plaja în ianuarie pe nu știu ce continent sau la piscină cu apă termală când țara este sub zăpadă, iar eu acord o importanță deosebită alegerii costumului de baie potrivit.

În primul rând, costumul de baie este un fel de lenjerie intimă universal acceptată de scos în lume. Diferă materialul, desigur, însă în rest, este cam același lucru. Și pentru că tot am adus vorba despre material, trebuie să precizez că este un criteriu extrem de important atunci când aleg costumul de baie. Urăsc materialele prea țepene (dacă pot spune așa), care nu au niciun fel de mobilitate. Mă simt strânsă din toate părțile și simt cum pielea mea nu respiră deloc.

La fel de tare urăsc și materialele care se lăbărțează în momentul în care intru în apă. Nu cred că este nimic mai nasol decât să simți că slipul dă bir cu fugiții și ajungi să ieși din apă în fundul gol….

Foarte importantă pentru mine este și croiala costumului de baie. Iubesc costumele de baie întregi! Le ador! Dar, în afară de cele pe care le cumpăr pentru scuba diving sau inot, am mari probleme cu felul în care sunt croite cele pentru plajă. Dacă merg la plajă, vreau să mă bronzez (chiar dacă mă expun puțin la soare). Din acest motiv simplu nu reușesc să înțeleg costumele de baie care au mai bine de jumătate de spate acoperit. De ce? Că de susținere nu poate fi vorba. Am multe costume de baie întregi care îmi țin toate la locul lor și care au spatele complet gol.

Chiar am primit cadoul unul în urmă cu ceva ani de la sevensins.ro. Jur, cel mai frumos costum de baie ever! Îmi pare super rău că nu am mai găsit modelul respectiv. Este un costum de baie parcă construit pentru corpul meu. Sânii nu ies pe afară dacă mă mișc, spatele este complet gol, snurul care ține sutienul poate fi desfăcut, silueta mea pare mai suplă. Nu îl mai au pe stoc, din păcate, însă nu am mai găsit unul la fel de bine făcut deși am mai găsit modele similare.

Ăsta este costumul, fix culorile astea :)))

Tot la capitolul “tare mult aș vrea să mă bronzez uniform și fără dungi inestetice inutile” intră și costumele de baie din două piese care au tot felul de snururi inutile până lângă gât, care au tot felul de volane, mâneci și mai știu eu ce. Ok, nice, fac o poză drăguță pentru Instagram….și apoi mă schimb să mă pot bronza, sau cum? Nu pot spune că sunt la fel de dernajante la piscina interioară atunci când nu mă expun la soare…sau nu intru în apă. Nu de alta dar eu și volanele nu ne înțelegem prea bine când ne aflăm împreună în aceiași piscină.

Și pentru că spuneam și despre siluetă, da, clar vreau să arăt bine în costumul de baie. Cât de bine posibil! Și este perfect normal. Nu pentru că doresc să atrag pe cineva ci pentru că sunt semi dezbrăcată… Sunt într-una dintre cele mai vulnerabile variante ale mele, îmbrăcată sumar de față cu multă lume. Prin urmare, vreau un costum de baie care să mă facă să pășesc cu încredere, care să îmi placă, care să îmi scoată în evidență părțile frumoase și să îmi ascundă defectele. Și da, un costum de baie din două piese poate face treaba asta cu succes.

costum de baie

uite și altă combinație de culori, pretty nice, right?

Părerea mea este următoarea: creatorii de costume de baie ar trebui să țină seama mai degrabă de nevoile femeilor și de funcționalitatea costumului de baie, în loc să încerce să reinventeze roata. Un costum de baie simplu dar foarte bine făcut este mult peste orice costum de baie fashion statement de pe orice cont de Instagram de influenceriță. Și pun pariu că marea majoritate a femeilor vor fi de acord cu mine.

Ce îmi doresc eu de la costumul de baie? Indiferent dacă este întreg sau dintr-o singură piesă, aș vrea să fie desenat cu gândul la formele femeii ce urmează să îl îmbrace. Aș vrea să fie făcut dintr-un material de calitate și construit cu atenție la detalii. Aș vrea să fie frumos pentru ca eu să mă simt frumoasă în el, indiferent dacă este un costum extrem de simplu sau are un twist care te pune pe gânduri. Și aș mai vrea SĂ AIBĂ SPATELE GOL, NU SĂ FIE MATERIAL PÂNĂ APROAPE DE CEAFĂ!!! Cer chiar așa de multe de la costumul de baie?

și pe ăsta l-am comandat de curând, abia aștept sa îl scot în lume!

În închieiere, m-am gândit să scriu o odă celor care fac costume de baie și pentru măsura S, M și L. Nu doar pentru mulți de X. Nu doar femeile care au unul sau mai mulți de X doresc costume de baie întregi. Mulțumesc!

Post a Comment